Ficat de pui în sos de muștar



    Bunica mea ar putea primi o medalie pentru cât de inventivă e în bucătărie! Acum câțiva ani în urmă, din lipsă de ingrediente, a venit cu ideea unui sos de muștar pentru ficatul de pui. Acest sos este atât de bun, încât de atunci numai așa preparăm ficatul. Este un sos cremos, dulce și picant. Nu am cuvinte să vă spun și să vă descriu gustul, decât prin a vă recomanda, cu drag, să îl preparați și voi acasă. 

    Ingrediente pentru ficat:
    
    720gr ficat de pui (atât a avut caserola mea de ficat)
    1 lingură piper
    2 linguri vegeta/secretul gustului 
    1 lingură dulceață de ardei iute (opțional, pentru rețetă apăsați AICI)
    Ulei
    100ml apă

    Ingrediente pentru sos:
    
    1 lingură muștar picant
    2 linguri muștar dulce (puteți pune orice muștar aveți prin casă, puteți pune doar muștar dulce/ muștar picant, sau combinat cum îmi place mie)
    1 lingură făină
    300ml apă

    Mod de preparare:

  • Pentru început se spală ficatul în câteva ture de apă și, în cazul în care există, să eliminați cu un cuțit fierea de pe aceasta (are o culoare verde închis). 
  • Într-o oală încăpătoare se pune ficatul, apoi condimentăm cu vegeta, piper și dulceață de ardei iute. Se adaugă ulei cât să acopere jumătate din cantitatea de ficat și puțină apă.

 

  • Se amestecă puțin toate aceste ingrediente și se pune pe aragaz la foc mare. Când a început să clocotească, se dă focul mic și se acoperă cu un capac. 
  • Se lasă pe foc aproximativ 25-30 de minute.
  • Cât timp lăsăm ficatul să se facă, ne apucăm de sos.
  • Într-un bol mediu punem muștarul dulce și cel picant și adăugam 50ml de apă (din cantitatea totală de 300ml). Amestecăm bine cu o lingură până se face ca o cremă.
  • Apoi adăugam o lingură de făină și amestecăm bine să nu se facă cocoloașe.
  • La final se adaugă restul de 250ml apă și se amestecă până când se omogenizează toate ingredientele. În acest moment, sosul este lichid.
  • Când ficatul este bine făcut, se adaugă în oală acest sos de muștar. Se amestecă cu o lingură de lemn pentru a distribui uniform sosul. Se pune înapoi capacul peste oală și se mai lasă la foc mediu pentru aproximativ 2 minute (până dă un clocot). Apoi veți vedea că sosul s-a îngroșat.
  • Ficatul de pui în sos de muștar este gata!
    Dacă v-a plăcut această rețetă, nu uitați să lăsați un comentariu și să distribuiți și la prietenii voștri. Cine știe, poate cuiva îi este poftă sau se află în pană de idei și nu știe ce să gătească. 
    Vă doresc poftă bună și spor la bucătărit!
Cu drag,
Alina's Cuisine și micul ei ajutor în bucătărie, Mama
    

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări Populare